Prea puțini medici alergologi


Numărul de medici primari, specialiști și rezidenți în Alergologie și Imunologie Clinică, care sunt membri actuali ai Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), este de 140.

Numărul total de medici specialiști este relativ mic, dacă avem în vedere că prevalența bolilor alergice este mare. Situația la nivel european este similară, fiind necesară formarea mai multor tineri specialiști. Mai mult, EAACI atrage atenția că lipsa de recunoaștere a acestei specialități medicale distincte în unele țări europene (din fericire România nefiind între ele) are un impact negativ asupra atractivității pentru noi medici și cercetatori și pentru circulația la nivel european a personalului specializat. La noi în țară, la momentul actual este susținută comunicarea cu Comisia de Specialitate a Ministerului Sănătății pentru Alergologie și Imunologie Clinică, iar SRAIC are suportul EAACI în cadrul strategiei noi pe care această prestigioasă asociație europeană o are cu societățile naționale.

Specialiștii în alergologie și imunologie clinică sunt pregătiți în mai multe centre universitare din țară, curricula de pregătire în specialitate fiind din 2007 în concordanţa cu recomandările Uniunii Europeane a Medicilor Specialiști (UEMS) și ale Academiei Europene de Alergologie și Imunologie clinică (EAACI). Denumirea specialităţii în România este Alergologie şi Imunologie Clinică, având suportul recomandărilor UEMS şi EAACI.

Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC) a fost înființată în 1990, este societate națională membră a Academiei Europene de Alergologie si Imunologie Clinică (EAACI) și a Organizației Mondiale de Alergie (WAO). SRAIC organizează manifestări știintifice periodice (conferințe anuale, congres la 4 ani), se implică în parteneriate științifice cu alte societățile medicale profesionale, cum ar fi Societatea Română de Rinologie, Societatea Română de Pneumologie și Societatea Română de Dermatologie.

SRAIC are revistă proprie care apare trimestrial, în care membrii societății sunt susținuți în mod constant pentru a contribui cu opinii, date de actualitate şi rezultate ale activităţii clinice sau de cercetare la jurnalul societăţii. SRAIC sprijină constant membrii săi în pregătirea medicală de actualitate, stimulează prin premii și suport pentru participare la manifestări științifice naționale și europene ale EAACI, în special tinerii rezidenți și specialiști....

....